Un aspect pus in evidenta destul de mult in targurile de produse traditionale este pretul. Multa lume considera ca acesta este mai mare decat in mod obisnuit. Lasand la o parte faptul ca multe produse sunt mai ieftine decat intr-un hipermarket sau supermarket ( ex: branza telemea, branza tilsit, vinul si altele ), se mai pune si intrebarea: ce ofera un produs industrializat pentru banii astia ?
Mai pe larg, o intrebare des intalnita este: cat costa sa umpli un stomac, in Romania, de trei ori pe zi? Nu foarte mult, cum este de altfel in orice tara „civilizata”. La McDonalds mananci cu 10 ron. Mai sunt si alte lanturi de fast-food unde mananci cu suma asta. Ce primesti pentru suma asta? Apare senzatia de satietate si ai energia, din punct de vedere caloric, sa termini ziua cu bine. In rest, nu mai primesti cine stie ce. Poate, pe termen lung, un diabet zaharat de tip 2 si obezitate.
Exemplele pot fi continuate in lanturile moderne de retail, unde se observa anomalii, cel mai clar fiind la sectorul carne si mezeluri. De exemplu, un piept de porc in magazin costa in jur de 18 ron / kg. Pastrama de piept de porc costa in jur de 21 ron / kg. Deci, pentru 1,5 ron / kg ( lanturile au in general o marja de 50% din ceea ce vand ), procesatorul face investitia in mijloace fixe, proceseaza si transporta ? Raspunsul este, evident, nu. Profitul vine din faptul ca aceea bucata de carne mezel/pastrama este injectata cu pana la 50% cu diverse alte substante ieftine: faina de soia, faina de oase, proteina din lapte si, in catitate mare, saramura. Business-ul s-a schimbat, astfel incat scopul este sa se gaseasca combinatia de produse chimice optima, care sa permita procesatorului sa vanda cat mai multa combinatie de faina si saramura, la pret de carne. Pentru a masca lipsa de gust a acestei combinatii, se folosesc substante chimice de sinteza, dintre care cea mai cunoscuta este glutamatul de sodiu, insa mai sunt si altele.
Exemplul se continua, in forme mult mai drastice, la tot ceea ce este tocat: carnati, sunca, cremwusti si altele. In aceste cazuri, procentul de carne scade brusc la sub 10%, restul fiind dat de resturi de macelarie, grasime, sorici si faina de oase, copite si altele.
O intrebare legitima, care apare mai rar, este: cat costa in Romania sa obtii intr-o zi energia calorica si nutrientii esentiali ( aminoacizi, vitamine, minerale ) pentru o zi ? In acest caz, pretul per unitatea de masura apare, insa cu o importanta mai scazuta. Nu mai conteaza cate kilograme de produse alimentare cumpara un consumator, ci care este beneficiul sau in urma acestor produse. Bineinteles, apare in discutie si un stil echilibrat de viata, consum de produse alimentare in moderatie, exercitiu fizic si odihna suficienta.
Din pacate, intr-o tara cu un potential agricol imens, nu prea exista alternative, deocamdata. Cel putin nu una care sa aiba o cota de piata semnificativa. Din acest motiv, exista produse care sunt pozitionate pe piata la nivelul superior de pret si se creeaza impresia ca toate produsele alimentare procesate corect sunt scumpe. Legea cererii si ofertei: pe o piata cu zero oferte acceptabile „mainstream”, se poate creea perceptia ca sunt taxati suplimentar cei care doresc ceva diferit.
Si la final, concluzia din Food Inc.: de fiecare data cand cumparam un produs, votam. Atunci cand produsul trece prin fata casei de marcat, ne dam votul pentru un tip de produs alimentar, un tip de a face agricultura, un stil de a ne raporta la ceea ce mancam, zi de zi.
foarte interesant articolul,felicitari!
Articolul este mai mult decat interesant, pentru ca exprima o opinie foarte corecta si aplicabila fiecaruia dintre noi! Este realitatea noastra cotidiana. Incerc si eu sa evidentiez aceste aspecte dicisive ale vietii noastre, prin siteul meu http://www.biologicus.ro si ma bucur foarte mult ori de cate ori vad ca ii mai preocupa si pe altii, din fericire pentru noi, din ce in ce mai multi si mai hotarati.
In acest caz, nu ar trebui ca pe etichetele alimentelor sa scrie care este continutul de carne – de exemplu?!