Less is more

Agricultura s-a schimbat in ultimii 50 de ani mai mult decat in tot restul de 10,000 de ani. Probabil, ca in aproape orice alt domeniu de altfel, omenirea a avut parte de schimbari majore in perioade foarte scurte de timp, dar asta este un cu totul alt subiect.

Partea neplacuta este ca majoritatea schimbarilor nu au plecat de la interesul consumatorului. Intr-un studiu mai larg, bazat pe date din baza de date a USDA,  “Changes in USDA Food Composition Data for 43 Garden Crops, 1950 to 1999″, autorul concluzioneaza ca exista scaderi ale concentratiilor a 6 fitonutrienti in perioada analizata, ce variaza intre 6% pentru proteine si 38% pentru vitanina B2.

Mai sunt si alte studii care ajung, pe alte cai, la aceeasi concluzie. Unele studii analizeaza, lot langa lot, hibrizi noi si soiuri traditionale din aceeasi specie, altele fac o comparatie intre media concentratiei de fitonutrienti de acum jumatate de secol si cea de acum.

Din pacate, toate concluziile studiilor merg in aceeasi directie: se renunta la densitatea nutrientilor in favoarea cantitatii produse la hectar. Practic, la aceeasi suprafata, se obtine astazi o productie de 2.5 ori mai mare de rosii, de 2 ori mai mare de porumb sau de 2.2 ori la spanac. Sau la un uger de vaca se obtine de aproape 4 ori mai mult lapte. Cand te uiti ca produci de 2.5 ori mai multe rosii, apare irelevant faptul ca per cantitatea de produs ai o scadere de 44% in continutul de vitamina A sau de 17% in continutul de vitamina C. La hectar, produci mai multa vitamina . Acuma, ca omul mananca rosia la felie nu la acru, este o alta problema.

Cum am ajuns aici?  Este o cursa pornita acum jumatate de secol pentru a produce mai mult, mai mult, mai mult… Pentru orice om este seducator sa crezi ca produci “pentru a hrani lumea”. Dar, din pacate, in acest caz “mai mult” nu inseamna “mai bine”. Este vorba doar de produse multe si ieftine, care doar lasa impresia ca hranesc.

In 2011 punem legume adevarate din soiuri traditionale, crescute in afara oricarei surse de poluare, ingrasate cu gunoi de grajd. Si daca totul merge cum trebuie, primele rasaduri o sa le am peste 30 de zile

 

Made in China

Mergand pe linia “nu e an fara un o activitate in premiera”, in 2010 am facut primul import direct din China. Este vorba de ambalaje pentru ceai.

Relatia cu furnizorul chinez a fost destul de straight-forward. Au dorit cel putin 50% avans si 50% la B/L, dar eu am optat pentru 100% inainte din cauza spezelor SWIFT maricele. Apoi am stat cu inima indoita vreo luna, timp in care am citit despre tepe luate de alti compatrioti cu furnizori din China, care au primit globuri de Craciun in loc de telefoane mobile.

Au trecut cele 30 de zile de la plata la livrarea in port si vasul a plecat din China catre Constanta. Toate bune si frumoase, pana in punctul in care am luat legatura cu cei care trebuiau sa descarce marfa in port si sa mi-o predea. Stiam ca vor exista ceva costuri aici dar nu mi-a trecut prin cap sa verific inainte in ce ordin de marime se vor afla. Factura furnizorului din China era CIF Constanta. Adica era achitat costul marfii, vama in China, incarcarea pe vapor si transportul pana in Constanta. Toate astea in 600$.

Din momentul in care marfa a ajuns in Constanta, pentru a fi data jos de pe vapor si trecuta prin vama, oferta de pret era de 315€ initial si 425€ plus TVA dupa ce m-am aratat nedumerit de preturile practicate.

Dupa putina documentare pe net am aflat si de ce: din China marfa pleaca printr-o casa de expeditie, pentru ca nu era un container intreg. Pe cale de consecinta, se “consolideaza” mai multe transporturi intr-un singur container, care se “deconsolideaza” in port in Romania si se impart coletele la destinatarii lor de drept. Situatia este insa de asa natura incat proprietarul de drept trebuie sa lucreze cu casa de expeditie locala, aleasa de casa de expeditie din China, care este destinatarul containerului si este custodele marfii. Cum alta cale sa ajungi la marfa nu exista, decat prin acest custode, daca nu exista nici un contract scris in prealabil intre beneficiar ( adica eu ) si custode ( adica ei ), ei negociaza de pe pozitia de putere astfel: marfa e in custodia mea si daca nu platesti nu o primesti, clar ?

Din fericire, dupa cateva amenintari cu avocatul si telefoane mai incinse, au fost de acord sa scada pretul la mai putin de jumatate.

Ce am invatat de aici?

1. Unii chinezi sunt ieftini si buni ( marfa e calitativ superioara si uniforma, fata de ce se gaseste produs la noi )

2.  Indiferent cat citesc inainte sa fac ceva nou, se pare ca nu citesc destul

3. Exista firme care se ocupa cu activitati ale caselor de expeditie cu care nu se poate negocia decat cu piciorul in prag… din pacate

Despre taxarea terenurilor “parloaga” – impotriva curentului

In ultimul timp s-a reluat ideea mai veche ce se vehicula in cadrul guvernului: taxarea terenurilor agricole lasate de izbeliste cu o suma ce se invarte in jurul lui 400 RON / an.

Desi pe site-ul ministerului nu am gasit nici un act normativ, imi imaginez ca o nota de fundamentare ar putea sa arate cam asa:

1. se doreste accelerarea comasarii terenurilor agricole si de aceea incercam sa fortam trecerea terenurilor nelucrate fie in arenda, fie in proprietatea unui utilizator mare de teren

2. terenurile nelucrate reprezinta focare de infestare cu daunatori pentru parcelele alaturate si, drept urmare, trebuie descurajate

In privinta punctului 1, dorinta guvernului este una laudabila, doar ca mijlocul ales poate sa lase de dorit. Argumentele contra unei astfel de masuri se invart in jurul dreptului la proprietate: se atenteaza la dreptul de proprietate atunci cand guvernul intervine in piata libera si impune taxe suplimentare atunci cand un proprietar nu isi utilizeaza proprietatea cum doreste ministrul. Prin analogie, un factor de productie nefolosit ar trebui impozitat. Astfel, trebuie supraimpozitata munca nefolosita, masina nefolosita si asa mai departe.

Diferenta majora este data de punctul 2. In cazul in care vecinul meu nu isi foloseste masina eu nu sunt afectat cu nimic. Acest lucru nu se intampla daca vecinul meu de parcela lasa terenul parloaga. Atunci, acesta devine teren de inmultire pentru soareci, iepuri si vulpi, dar si pentru costrei, ciulini si alte buruieni extrem de periculoase. Semintele acestor plante sunt luate de vant si ajung pe parcelele utilizate, contaminandu-le cu plante nedorite. In afara de aceasta interventie, nu stiu cum ar putea fi rezolvata aceasta problema a externalitatilro. Ceea ce ar fi corect, dar si profitabil pentru proprietar, ar fi sa pastreze terenul respectand bunele practici agricole si ecologice ( GAEC ). Ar primi subventia pe teren ( chiar daca nu ar fi efectiv cultivat ) si ar scapa si de suprataxa.

O ultima idee pe subiect: ceea ce cred ca nu este luat in considerare de cei ce critica puternic aceasta propunere este ca expropierea mascata despre care se vorbeste va avea loc oricum. Daca in 2011, un proprietar de teren este fortat de o suprataxa sa vanda la un pret, se numeste expropriere. Daca insa, in 10 ani, cand procesul accelerat de comasare a suprafetelor agricole se va apropia de sfarsit, acel proprietar se va gasi intre doua parcele de cate 50 de hectare ale unui singur proprietar ? In acel caz parcela lui va valora exact cat un kg de cartofi degerati. Pentru ca va avea un singur posibil cumparator si nu va avea posibilitatea de a lucra terenul. Exista credinta, puternic inradacinata dupa ce s-a intamplat cu terenurile din jurul marilor orase, ca pretul terenului agricol poate sa mearga doar in sus. Si proprietarii actioneaza dupa principiul “Nu cere de mancare” si “Il tin ca sa il las la copii”. Insa preconizata criza alimentara nu este suficienta pentru a creste pretul. Daca suprafata de teren este mica si are o forma ciudata ( un pogon de teren cu dimensiunile 5m x 1.000m ), pretul nu va fi ridicat sub nici o forma.

Desi este oarecum contra curentului, parerea mea este ca initiativa ministerului va da un impuls comasarii terenurilor si va rezolva problema celor care chiar fac agricultura si sufera din cauza celor care nu fac.

Deficitele agriculturii in Romania

M-am uitat de curand peste o statistica facuta la nivel european privind cantitatile medii de cereale obtinute la hectar de fermierii din Uniunea Europeana. Din pacate, insa asa cum era de asteptat, Romania se afla pe la coada listei ( sursa aici ). Mai corect spus, este destul sa gasesti o tara sau o cultura unde productia medie la hectar sa fie mai mica decat cea echivalenta obtinuta in Romania.

De unde provin toate acestea, tinand cont de faptul ca unele dintre cele mai fertile terenuri din Europa se gasesc la noi? Pai, provin din gama de probleme sistemice si deficite care caracterizeaza agricultura romaneasca.

1. Deficit de baza materiala

Dupa incheierea comunismului, exploatatiile agricole au fost vandalizate, vandute la fier vechi, furate si asa mai departe. O parte importanta din infrastructura existenta a disparut sau a iesit din circuti, cu aceasta ocazie: tractoare, utilaje, silozuri, soproane, ferme etc. Acum, sa fim sinceri, nu era cine stie ce infrastructura. Este extrem de dificil sa lucrezi unitar cateva mii de hectare cu cultura mare folosind doar U650. Nu spun ca e imposibil, insa eficienta este minima: poti in cel mai bun caz sa ametesti putin terenul, sa-l mermelesti, dar nu poti pretinde ca il lucrezi corect, facand lucrarile la momentul optim. Agricultura era eficienta doar pe hartie .

2. Deficit de capital

Pornind de la punctul 1, foarte multi dintre fermierii de acum au pornit in agricultura aproape de la zero. Astfel, capitalurile proprii ale unui fermier din Romania nu pot fi comparate cu cele ale unui fermier care face parte dintr-o familie de fermieri si care porneste, dupa 5 generatii, cu o baza materiala foarte solida. Pe de alta parte, cand majoritatea achizitiilor sunt finantate prin credite, acestea trag o parte serioasa din disponibilitatile financiare acestuia. Un grad ridicat de indatorare duce la riscuri mari an dupa an, in sensul in care nu-ti permiti sa ai un an mai prost pentru ca exista riscul sa vina banca si sa iti ia utilajele inapoi.

3. Deficit de lichiditati

Strans legata de punctul 2, deficitul de lichiditati se observa atunci cand trebuie sa infiintezi culturile sau sa faci un tratament chimic neasteptat in cazul unui atac de daunatori sau in cazul aparitiei unui fung. In Romania se finanteaza destul de greu de catre o banca capitalul de lucru in agricultura si daca fermierul nu are banii “sub saltea”, s-ar putea sa nu aiba cum sa isi salveze cultura, in ciuda faptului ca ar avea de investit doar 10% din cat a investit pana atunci pentru a o vedea scoasa la liman. Costul extrem de ridicat al capitalului de lucru, comparativ cu tarile din piata comuna se regasesc integral in lipsa de competivitate a agriculturii autohtone

4. Lipsa a concurentei in privinta canalelor de distributie

Aici ma refer la existenta de facto a unor monopoluri in privinta preluarii materiei prime agricole de catre intermediari. In privinta culturii mari: grau, porumb, floarea soarelui etc. nu exista o bursa a marfurilor pe plan local unde sa se intalneasca cererea si oferta. Drept urmare, achizitorii de cereale au un cuvant exterm de greu de spus in negocierile cu producatorii, pentru ca acestia nu au acces decat la o parte foarte mica din piata si nu pot estima corect pretul.

In privinta legumelor si fructelor, mai ales in cazul vanzarii acestora neprocesate, marea problema este ca in pietele agroalimentare “nu au loc” ( si nu o sa spun mai multe acum ) producatorii pentru ca tarabele trebuie ocupate de intermediari. Si asa, concurenta fiind distorsionata, se ajunge in situatii in care de la producator la consumatorul final, pretul creste de 3-4 ori, in piete.

5. Fragmentarea extrema a terenurilor agricole

Acest punct poate fi rescris mai degraba “Deficit de viziune al autoritatilor la retrocedarea terenurilor”. Despre asta am mai scris si deocamdata nu am ceva nou de povestit, in sensul in care situatia nu cred ca se va remedia semnificativ in decursul vietii noastre.

6. Deficit de viziune pe plan local

Probabil cel mai grav este deficitul de viziune al celor din minister. Caracteristicile agriculturii romanesti sunt unice in Europa. Exista o dispersie foarte mare a terenurilor agricole, cu o multitudine de ferme mici si foarte mici ( subzistenta si semisubzistenta ) si un procent mic de ferme extrem de mari, care produc cu adevarat ceea ce ajunge pe piata.

Din pacate, pana acum, politica principala ( cu exceptia ministrilor Ciolos si Dumitru ) a fost sa ajute taranul de la tara sa supravietuiasca, in loc sa permita fermierului sa se dezvolte. Si cu o astfel de abordare este de inteles de ce avem in continuare cele mai faramitate suprafete din Europa: pentru ca oamenii nu au avut nici un stimulent sa isi schimbe stilul de viata si au ramas in locul caldut in care se gaseau, in care “statul” le oferea o subventie aici, un ajutor de incalzire acolo, fara sa ii puna vreodata in fata unei decizii radicale in privinta vietii lor. Asta pentru ca s-a mers pe principiul: “un om, un vot” si au existat intotdeauna alegeri dupa colt.

Si cu asta, pentru perioada urmatoare, am epuizat posturile generale despre agricultura si o sa ma concentrez pe ceea ce voi face in anul agricol care tocmai a inceput, inclusiv cu ce planuri de cultura vom avea, ce produse procesate vom introduce si altele

A aterizat Foton-ul

Dupa multe dezbateri si vizualizari de tractoare, citit pe forum si intrebat intre cunostinte, am gasit si un castigator: Foton Europard 254. Un tractor fabricat in China de o companie foarte mare producatoare de tractoare.

M-am uitat cu atentie la comentariile scrise de cititori referitoare la tractoarele chinezesti versus tractoare produse de firme consacrate, insa, in final, am ales unul din prima categorie. Am fost constient mereu de riscurile asociate unui tractor cu design si constructie in China insa am vazut destui utilizatori care au fost multumiti de alegerea facuta.

Ceea ce nu am vazut a fost o explicatie convingatoare conform careia, daca scot din buzunar de trei ori mai multi bani pentru un tractor produs in China pentru John Deere, acesta o sa produca de trei ori mai mult decat un tractor produs in China pentru Foton Lovol. Si aici ma refer exclusiv la tractoare agricole, nu la masinute de tuns iarba.

Impreuna cu tractorul, au mai aterizat in curte si cateva utilaje: un plug cu o trupita, o freza de sol greu si un utilaj pentru raritat ( bilonat ) si prasit. De fapt, ar mai fi un utilaj de transport, daca doua axe recuperate si jumatate de metru cub de scandura inseamna o remorca .

Deci, dupa aproape doi ani de agricultura arhaica, in sfarsit am trecut in secolul 20 si pot spune, ca cei de la OCS: “Si sunt fericit, ca am tractorul meu c-am unde sa ma ascund cand m-apuc sa beu!”

Masura 112

Au trecut aproape 24 de  luni de la primul contact cu masura 112. Se intampla prin vara lui 2008, cand lucram inca in Otopeni. Evident, Ghidul solicitantului de acum nu are acum nici o legatura cu primul ghid publicat. Ideea masurii a ramas insa aceeasi: este o masura destul de simpla ( cea mai simpla, din punctul meu de vedere, dupa masura 141 “Sprijinirea fermelor agricole de semi-subsiztenta” ), care se adreseaza producatorilor agricoli mici si medii. Este o masura fara cofinantare, in care dosarul nu cuprinde studii de prefazabilitate sau fezabilitate, licitatii publice si nu necesita in general consultanta in implementarea proiectului. Evident, si sumele care se acorda sunt mai mici, acestea fiind situate intre 10,000 si 25,000 de EUR. De asemenea, nu este nevoie sa se justifice prin proiect decat 30% din valoarea acestuia. In privinta actiunilor eligibile prin proiect, se pot trece achizitii de utilaje, de teren agricol sau constructii de magazii, silozuri si altele.

Privind toate acestea, masura nu se poate compara cu masuri complexe cum ar fi 121 “Modernizarea exploatatiilor agricole” sau masura 123 “Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere”, unde sunt necesare studii mult mai complexe de fezabilitate si unde trebuie justificati absolut toti banii pe care beneficiarul ii primeste. De asemenea, in cadrul acestor masuri, procentul de cofinantare este considerabil, pana la 50% sau 60% din valoarea eligibila fara TVA.

In acest moment, adica la 24 de luni de la primul contact cu aceasta masura, sunt foarte aproape de incheierea primului ciclu, care cuprinde:

• constituirea dosarului de aplicare
• depunerea acestuia si verificarea conformitatii
• verificarea eligibilitatii si selectia propriuzisa a dosarului
• semnarea contractului de finantare
• efectuarea platii
• implementarea proiectului

Uitandu-ma inapoi, ma gandesc destul de serios ca nu stiu daca as mai face asta o data. Faza cea mai intensiva din punct de vedere a timpului alocat este, in mod evident, prima. Cea mai simpla faza este ultima: cea in care ai banii in buzunar si te duci la cumparaturi Din experienta mea, pot spune ca a trebuit sa aloc aproximativ 30 de zile munca pentru dosar. Nu as lua acest numar drept etalon, neputand compara acest efort cu alti beneficiari. Eu am preferat sa fac planul de afaceri singur si sa apelez la Consultanta Agricola ( intre timp a fost absorbita de Camera agricola judeteana ) doar pentru cateva nelamuriri si pentru intocmirea efectiva a dosarului: opis, numerotare, verificare si altele. Insa, pe langa raspunsul la intrebarea: cum vrei sa iti dezvolti ferma?, sunt un numar impresionant de acte si documente care trebuie anexate. In cazul meu, am avut nevoie de nu mai putin de 8 documente emise de diverse institutii ale statului pentru care am stat la coada, am platit taxa, am stat la coada din nou, am asteptat si am mai stat putin la coada Pe langa asta, au fost destul de multe drumuri de facut intre Slobozia, Targoviste, Valea Macrisului si Bucuresti pentru ca nu toate actele se emit pe loc.

Din pacate, am putut compara procesul birocratic din Romania cu ce se intampla in UK, unde, in cazul uneia dintre regiuni cel putin, dosarul se face online, la fel ca si aplicatia. Din pacate, eu a trebuit in foarte multe cazuri sa fac curierat intre institutiile statului, pentru ca intre ele nu exista ideea de protocol de comunicare.

In contextul in care foarte multi politicieni discuta despre gradul din ce in ce mai mare de indatorare al guvernului si despre absorbtia fondurilor europene ca drum catre rezolvarea, intr-o oarecare masura a dilemelor bugetare, nu inteleg de ce nimeni nu discuta despre cateva probleme sistemice evidente:

• in cazul majoritatii schemelor de finantare ( nu doar agricultura ) se cere confinantare; in conditiile actuale, probabilitatea de a obtine finantare de la banci este foarte redusa iar majoritatea intreprinzatorilor nu mai au rezerve cu care sa acopere partea lor de contributie
• birocratia pentru obtinerea unei finantari nerambursabile este incredibila. Nu stiam inainte ca exista atatea institutii care se ocupa cu colectarea de taxe, institutii care de obicei habar nu au unele de altele.
• ghidurile solicitantului sunt, in multe cazuri foarte slab explicate. M-am lovit, in cazul celei mai simple masuri, de probleme de interpretare a ghidului pentru care nu s-a incumetat nimeni sa dea un raspuns ferm la o solicitare de clarificare. Nici nu vreau sa ma gandesc ce se intampla in cazul altor masuri.
• complexitatea dosarului este, de multe ori, nejustificat de mare. Am vazut dosare pe masura 322 care aveau sute sau chiar mii de pagini. Nu stiu daca exista functionari publici care sa poata sa citeasca mai multe versiuni ale lui Britannica si la sfarsit sa spuna care dintre ele merita sa fie finantata. Nu este omeneste posibil pentru 1,000 RON pe luna.

Acestea fiind spuse, sper ca urmatorul post sa fie cu pozele tractorului in actiune

Diverse

Ma ocup cu agricultura, in adevaratul sens al cuvantului, de un an si jumatate si abia acum incep sa inteleg mai bine piata. Mi se pare amuzant sa ma gandesc cat de naiv eram in trecut. Ma uit inapoi si imi dau seama ce evolutie ciudata am avut:

1. Am pornit in agricultura cu gandul de a produce plante medicinale si aromatice uscate, vandute vrac. Doream sa produc plante de o calitate foarte buna si sa obtin astfel un pret mai bun. De asemenea, aveam in vedere exportul de astfel de produse, eventual si certificate organic.

In practica insa, o calitate mai buna nu aduce un pret mai mare. Marii achizitori din Europa de Vest, si in aceasta piata Germania este lider detasat, au preturi de achizitie opace si nu platesc niciodata mai mult decat “pretul pietei”. Intotdeauna vor un discount in cazul in care marfa nu corespunde, insa aproape intotdeauna o folosesc, in ciuda acestui fapt. Nu exista o bursa la nivel European si preturile sunt stabilite de cateva companii mari. Piata lor este data de tarile sarace si foarte sarace, care pot oferi preturile cele mai mici, eventual folosind forta de munca la limita sclaviei.

Tinand cont de aceste lucruri, este destul de greu sa faci fata unei concurente din Egipt, Turcia sau Tunisia la un produs “labor intensive” cum este floarea de galbenele in conditiile in care forta de munca este mai ieftina, florile sunt uscate in camp si nu sunt conditionate deloc ( am vazut excremente ale unui animal ierbivor neidentificat intr-un lot de galbenele venit din Egipt la un partener ).

In mare, sau mai degraba in “mic”, piata din Romania are aceleasi caracteristici: probabil ca 50% din produse sunt de import, fie direct din tarile de origine, fie via Germania. Si la noi pretul este factorul determinant in deciziile privind achizitia. Nici la noi nu se plateste un premium pentru calitate superioara.

2. Tinand cont de investitia deja facuta in uscarea cat mai buna a plantelor, nu avea sens sa le vand la acelasi pret cu cele uscate pe camp, la soare. Marjele erau pur si simplu infime, acolo unde existau si nu avea sens economic. Si asa, experienta insuficienta atat la productie cat si la cunoasterea pietei, m-au impins catre urmatorul pas: ambalarea de plante medicinale si aromatice uscate. Conditionate asa cum cred eu ca ar trebui conditionate si ambalate astfel incat acest fapt sa fie vizibil, am inceput sa particip la targuri de produse traditionale, unde am gasit si clientii care au fost interesati sa revanda produsele.

Evident, pentru cineva care intra pe o piata oarecum neasteptat, intr-o sambata dimineata la targul taranului roman de la The ARK, si acest domeniu are particularitatile sale ). Ca in multe alte domenii ce tin de agro-alimentar, in Romania segmentul cel mai dezvoltat este cel economic. Oarecum de asteptat pentru o tara care a ajuns pe o piata comuna intempestiv, fara nici un fel de pregatire. Are loc o lupta puternica pentru 10-20 de bani la fiecare produs. Si, cum spun americanii: “Cheap for a reason”. Asa cum nu poti sa obtii un Mercedes de 5,000 de EUR, nu poti sa obtii in acelasi timp si cel mai bun ceai medicinal si cel mai ieftin. Eu, in mod evident, nu eram pregatit pentru o lupta atat de apriga pe pret. Mai mult, ambalajul folosit initial si-a dovedit limitele o data cu discutiile purtate cu diverse magazine specializate in fitoterapie. Toate peste toate, o data cu noua gama de ambalaje pe care o voi folosi incepand cu luna august, piata pare in continuare destul de atractiva.

3. In 2010 am avut cel mai puternic viraj de pana acum: am trecut de la plante uscate, la menta proaspata. Partea interesanta este ca nu a fost deloc ceva planificat. Anul trecut am introdus pentru prima data in cultura un soi de mentha piperita adus din Germania. Soiul este unul foarte productiv, rezistent la rugina ( principala problema cu menta este o boala numita popular “rugina”, data de un fung ) si cu un continut de uleiuri volatile mare. Si propunerea de a livra menta proaspata a venit din partea unui client cu care discutam despre posibilitatea de a vinde menta uscata. Astfel, am avut primele contacte cu sectorul HoReCa ( mai mult cu sectorul Re din HoReCa ) ), ajungand la un portofoliu bunicel de cluburi si restaurante cu care colaborez.

In acest timp am avut si cele mai mari revelatii in privinta sectorului agro-alimentar. Am ajuns de la un ciclu de productie extrem de simplu: arat, discuit, semanat, intretinut, recoltat, uscat si livrat, la unul ceva mai complex, care combina primele faze standard cu recoltari si livrari “just in time”. Un model de afacere pentru care nu eram pregatit de nici o culoare si pe care, din nou, l-am adoptat oarecum din mers.

Cel mai important lucru pe care l-am castigat insa a fost faptul ca am vazut in sfarsit ca exista o cerere solvabila si pentru produse crescute prin metode traditionale. Si cererea se extinde asupra unei game foarte largi din domeniul vegetal: rosii, capsuni, ardei, castraveti, salata si altele.

Si cum “viata e complexa si are multe aspecte”, s-ar putea sa incep sa produc oua si pasari pentru carne incepand din toamna acestui an

Intamplare pe strada

Zilele astea au loc niste lucrari de extindere a canalizarii pe strada, unde contractor general este o companie mare de constructii edilitare, munca fiind subcontractata catre alte cateva societati mai micute. Cand spun zilele astea, ma refer la mai mult de trei luni de santier. Pe langa multe intamplari mai mult sau mai putin amuzante care au avut loc in acest timp, ieri, dupa ce s-au delectat cu cateva pet-uri cu “apa” ( poza e facuta la ora 10 dimineata )

pet-ul bergenbier

muncitorii au reusit sa darame un stalp de electricitate. Ceea ce este chiar amuzant este ca l-au daramat dupa ce au sapat la radacina lui o groapa adanca de aproximativ 2 metri. In timp ce stalpul era tinut doar de firele de electricitate, se intrebau unde au gresit

stalpul

Dacia si tractoare

De cand caut un tractor care sa se potriveasca cu lunga mea lista de cerinte am devenit extrem de constient de cat de bine a fost pozitionata Dacia pe piata din Europa. Asa cum spuneau si cei de la Top Gear, la episodul din Romania, Dacia Sandero are exact ce trebuie sa aiba o masina si nimic in plus. Se pliaza perfect pe nevoile consumatorului din segmentul economic-middle si ofera un excelent raport calitate/pret. De ce ? Pentru ca nu au pus pe ea nimic din ceea ce nu e nevoie. Vrei sa ajungi din punctul A in punctul B si sa te coste un pret rezonabil? Dacia este raspunsul. Poate ca nu este cea mai confortabila, poate ca detaliile interioare lasa de dorit, poate ca nu are cel mai atragator design exterior si nu are o hergelie mare sub capota, insa este fiabila si destul de sigura si te poarta acolo unde trebuie. Si in definitiv asta se doreste de la o masina.

Sa ajungem si la scopul postului: pe piata de tractoare ( mult mai ingusta decat cea de automobile ) acest segment a fost complet ignorat de totii producatorii. Nu exista un echivalent al Loganului si cei mai multi nici macar nu se apropie.

Marii producatori ( Claas, John Deere, New Holland, Steyr, Massey Ferguson, Fendt, Deutz-Fahr si restul ) nu vor sa produca decat utilaje de tipul Mercedes. Iar in cazul tractoarelor mici, care se gasesc la granita intre utilizare profesionala ( ferme de legume, tractor auxiliar la o ferma mare, ferma de plante medicinale ) si hobby ( o curte mai mare la care sa insemantezi si sa tunzi iarba, sa deszapezesti, sa strangi frunze si alte resturi vegetale etc ) au atat de multe gadget-uri si piese in plus incat nici nu stii daca sub gramada de plastic si manete exista efectiv un tractor. Si ei sunt foarte convinsi ca sunt “orientati catre piata”. In mod evident, sa ai switch-ul de blocare a diferentialului pe volan este mai comod decat daca este montat direct pe diferential, sub scaunul soferului. La fel cu schimbatorul de viteze care nu mai este montat direct pe cutia de viteze, adica intre picioarele operatorului, ci este montat pe aripile rotilor din spate, foarte ergonomic. Insa pentru tot acest design in plus, pentru piesele auxiliare ce apar, orele in plus de manopera la montare si demontare, costul devine mai mult decat dublu.

Intrebare este: sunt necesare toate aceste opere ingineresti pentru a face totul ergonomic si usor de folosit ? In cazul unei utilizari obisnuite, in agricultura de la campie ( gen Baragan ) si o utilizare judicioasa, poate ca e nevoie sa blochezi diferentialul o data la o mie de ore de functionare. Deci ai o crestere a productivitatii de 10 secunde la 1000 de ore. Deci o crestere cu 0,0002%. Cate sute de mii de ore sa folosesti utilajul ca sa merite 1,000 EUR in plus cat te taxeaza pentru asezarea switch-ului pe volan ? Pentru ca, sa fie clar,  nu e vorba doar de cateva bare de metal in plus. Sa asezi un asemenea dispozitiv in alt loc decat unde are loc actiunea implica: design, matrite pentru piesele in plus, materia prima efectiva, marja de profit a producatorului de repere, ore in plus de manopera la montaj cat si orele de manopera in plus ce intervin in cazul in care se defecteaza in timpul garantiei ( se calculeaza timpul mediu intre defectari MTBF, cat dureaza manopera si schimbul pieselor defecte si se inglobeaza acest pret in costul de vanzare al utilajului; este doar un cost implicit care este platit de cumparator, despre care nu prea se vorbeste, insa reparatiile din garantie nu sunt o opera de caritate a producatorului ). Daca desfacem capota gasim alte inginerii cu costuri serioase: transmisie hidrostatica, priza de putere hidrostatica, daca cumva gasim o cutie de viteze in loc de hidraulice, aceasta are ultima tehnologie de sincronizare, inclusiv la vitezele inferioare si altele.

Acum, micii ( nu chiar micii ) producatori chinezi ofera exact ceea ce lipseste de pe piata: un tractor simplu, fara nici un fel de electronica, cu toate comenzile asezate sub scaun sau in alte locuri extrem de inaccesibile ( un exemplu aici, cu o vedere in josul paginii ), insa la un pret fara concurenta. Problema este: cat de fiabil este un produs conceput si construit in China? Cat de mare este siguranta ca vei avea piese de schimb peste 5 ani? Dar peste 10? Care este stabilitatea financiara a acestor producatori si cat de puternic este brandul lor, astfel incat, chiar daca dau faliment sa fie preluate operatiunile lor de alti producatori ( vezi Geely si Volvo )? Care este stabilitatea financiara a importatorului ? Daca importatorul intra in insolventa sau renunta la aceasta ramura de business, ii ia cineva locul, sau trebuie facut importul direct din China pentru piese de schimb ?

Si asa, sunt in pus in situatia de a da fie o caruta de bani pe multe bucati inutile de plastic vopsite frumos, fie o suma mult mai rezonabila de bani pentru un produs la care nu sunt 100% convins de fiabilitate.

Nota: Toata discutia de mai sus se refera la tractoare compacte ( 25-45 CP ). Nu am nici un fel de experienta in privinta tractoarelor medii si mari, unde banii in plus s-ar putea sa se regaseasca intr-un spor de productivitate, mai ales in cazul unei incarcari considerabile pe tractor.

De ce nu va fi fiscalizata agricultura in Romania

Mi s-a parut foarte interesant un articol recent al lui Bogdan Glavan. Mai ales primul punct, cel cu economia subterana. In particular, agricultura este, intradevar, nefiscalizata. In mare masura. Insa asta apare nu din cauza faptului ca taxele ar fi prea mari si imposibil de suportat.

Aici, lucrurile se impart in doua categorii:

1. Producatorul mic in adevaratul sens al cuvantului: cel care are doua pogoane de porumb, o vaca si 10 gaini, si traieste dintr-o pensie de CAP, iar din ograda isi mai rotunjeste veniturile. El este mult prea mic si daca nu poate sa mai vanda in targ, o sa vanda la cunostinte si rude sau chiar renunta complet si trece exclusiv la agricultura de subsiztenta.

2. Producatorul mic cu spirit antreprenorial. Cel care exploateaza cateva sute de hectare de cultura mare sau 10-15 hectare de legume, 300 de oi si asa mai departe. El are oameni cu care colaboreaza si probabil si o forma de organizare juridica. In principiu el ar trece o parte importanta din activitate la lumina, chiar daca din nici un alt motiv decat pentru ca stie ca e prea mare pentru a trece nedetectat de organele de control. Sunt si oameni pe care ii cunosc care ar trece absolut toata activitatea la vedere, insa nu o fac pentru ca povara birocratica si administrativa este mult prea mare. Si aici apare diferenta: nu povara fiscala ci cea administrativa.

Pentru ca, ar putea sa faca contract de munca angajatilor celor mai buni, pentru a-i fideliza, chiar daca pe salariul minim pe economie, insa in acel moment el apare pe radar pentru diverse controale: prevenirea si stingerea incendiilor, protectia muncii, carnet de sanatate, curs de igiena in alimentatie, licente de fabricare, puncte de lucru avizate DSVSA, utilaje si mijloace de transport DSVSA si asa mai departe. Costul impozitului si diverselor contributii pentru acel salariat devine atunci nesemnificativ comparat cu costurile de timp si bani asociate tuturor avizelor necesare pentru a face lapte, de exemplu In OG nr. 42/1995 si republicata in 2008, se spune clar ca pentru a produce cam tot ceea ce se poate consuma de catre oameni iti trebuie licenta de fabricatie obtinuta de la minister. De asemenea, o remorca folosita la transportul sacilor de grau sau faina trebuie avizata de DSVSA ( in particular, o remorca nu va fi niciodata avizata pentru transportul sacilor de faina ). Mai departe, la termene stabilite de timp trebuie organizate cursuri de PSI, protectia muncii, igiena, toate facute cu institutii subordonate guvernului sau societati avizate de acestea. Lista poate continua cu spatii care trebuie avizate pentru depozitarea graului, porumbului sau secarei. Daca vanzarea se face catre persoane fizice, trebuie analize microbiologice si fizico-chimice ale produsului. Si lista poate continua.

Si uite ca vine un mic producator, pune pe hartie toate costurile asociate, de timp si bani si realizeaza ca legal, fara sa incerce sa indoaie in nici un fel legea, are nevoie de o investitie initiala de cel putin 100.000 EUR pentru a se apuca sa produca grau, secara si ovaz pe o suprafata de 200 de hectare ( pe care le detine deja ), sa il duca la o moara avizata si apoi sa faca o combinatie de fainuri integrala pentru cuptoare de paine pe care sa o ambaleze si sa o vanda prin magazine.

Cand costurile fixe sunt atat de mari, nu au cum sa supravietuiasca in piata decat marile corporatii multinationale sau cei care au sume considerabile de investit. Daca se gandeste cineva din guvern ca poate sa “fiscalizeze” agricultura si sa scape bugetul de probleme se inseala amarnic. Un om care are 100 de oi si unu-doi “angajati” la negru si vinde branza intr-un targ de provincie, daca este pus in situatia de a respecta mormanul de reglementari care exista, cel mai probabil va vinde oile, va da oamenii afara si va renunta la activitate. Pentru ca nu mai este rentabil. Partea negativa este ca acel om producea bunuri care contribuiau la bunastarea societatii, bunuri care atunci cand el renunta fie sunt inlocuite cu bunuri de import, fie dispar pur si simplu. Poate ca nu se simte la nivelul PIB-ului faptul ca a scazut activitatea economica, insa la nivelul societatii acest efect va fi foarte vizibil.